Încă o veste șoc la Barcelona! Miralem Pjanic abia a ajuns pe Camp Nou și a aflat că are coronavirus. Reacția vicecampioanei Spaniei

Încă o veste șoc la Barcelona! Miralem Pjanic abia a ajuns pe Camp Nou și a aflat că are coronavirus. Reacția vicecampioanei Spaniei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Barcelona vrea să se pună repede pe picioare după sosirea lui Ronald Koeman, însă catalanii au mai primit o veste proastă după ce au fost umiliți recent de Bayern, Miralem Pjanic fiind infectat cu coronavirus.

Mijlocașul, campion cu torinezii și în 2020, a semnat cu Barcelona în această vară, catalanii transferându-l pe Pjanic de la Juventus.

Miralem Pjanic, infectat cu COVID-19! Reacția Barcelonei

În vârstă de 30 de ani, Miralem Pjanic a aflat duminică faptul că are coronavirus, testul făcându-l sâmbătă. Catalanii au anunțat că Pjanic este asimptomatic. Fotbalistul va ajunge la Barcelona peste 15 zile.

Barcelona a plătit nu mai puțin de 60 de milioane de euro în schimbul lui Pjanic (plus 5 milioane de euro bonusuri), care trebuie acum să stea în izolare. Italienii reușesc să facă și profit de pe urma vânzării bosniacului în Spania. Pjanic a fost achiziționat de Juventus de la AS Roma, în 2016, în schimbul a 32 de milioane de euro.

Jucătorul a semnat pe o perioadă de 4 ani cu Barcelona, clauza de reziliere fiind una imensă: 400 de milioane de euro.

FC Barcelona și Juventus s-au înțeles și pentru transferul brazilianului Arthur (23 de ani). Mijlocașul a evoluat până la finalul sezonului pentru Barcelona, iar de acum este jucătorul lui Juventus. Campioana en-titre a Spaniei urmează să încaseze 72 de milioane de euro, în urma transferului, plus încă zece milioane din bonusuri.

Cei de la Barcelona ar urma să dispute două partide de pregătire până la startul La Liga programat pe 12 septembrie. 

Olandezul Ronald Koeman va avea mai multe probleme la reunire, deoarece mulți jucători vor fi convocați la echipele lor naționale pentru partidele din Liga Națiunilor. Catalanii ar urma să dispute două partide de pregătire până la startul campionatului Spaniei, programat pe data de 12 septembrie. Real Madrid, FC Barcelona și Atletico Madrid vor începe cu două runde mai târziu La Liga.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la nunta lui Pepe
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la…
Verdictul lui Ilie Dumitrescu: cine trebuie să execute loviturile de la 11 metri la naționala României
Verdictul lui Ilie Dumitrescu: cine trebuie să execute loviturile de la 11 metri la naționala României
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să afle de la el
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Alegeri locale 2024. Rezultate parţiale şi paralele: cine sunt primarii din marile oraşe
Alegeri locale 2024. Rezultate parţiale şi paralele: cine sunt primarii din marile oraşe
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
REZULTATELE s-au schimbat peste noapte. RĂSTURNARE totală de situație în București
REZULTATELE s-au schimbat peste noapte. RĂSTURNARE totală de situație în București
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ghidul suporterilor români la Euro 2024. Când e programat „marșul galben”, cu Bobonete în frunte
Ghidul suporterilor români la Euro 2024. Când e programat „marșul galben”, cu Bobonete în frunte
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
×